Slujba Invierii. Lumina Invierii.

Noaptea Invierii are o atmosfera cu totul si cu totul inaltatoare. Sute, mii de credinciosi se intalnesc spre rugaciune in locasurile de cult pentru a primi Lumina Invierii Lui Hristos. Insa lipsa noastra de rugaciune, de smerenie si de iubire frateasca, permite vrajmasului sa ne tulbure si sa elimine din sufletele noastre tot sentimentul nimicniciei, "inaltandu-ne" prin pacat.

Aproape de ora 12, cand preotii pregatesc inceperea Sfintei Slujbe, credinciosii ce nu au loc in biserici stau pe afara, fiecare pe unde apuca. Vrajmasul "le aprinde" unora cate o tigara, altora le desface cutiile de bere sau sticlele cu vin, le tine companie la cate o punga de seminte ori le provoaca un ras exagerat, complet iesit din contextul motivului pentru care se afla cu totii acolo.

Ce inseamna pentru multi Invierea?

Un obicei, ce la un moment dat devine o rutina.

"Pff... ma duc de Pasti la biserica, iau lumina de la popa, ma duc la cimitir iar apoi acasa sa mananc..." (asta gandesc si chiar fac multi oameni aflati la a doua varsta)

"Ma duc la biserica cu prietenii, ne distram, luam lumina si apoi plecam la discoteca." (tineretul, stalp al societatii viitoare, al tarii)...

Dragi prieteni, oameni buni, pentru ce va chinuiti sufletul in acest fel? Cand va rupeti o mana sau un picior, urlati de durere... Daca ar avea si sufletul gura sa urle cand il chinuiti, sunetul acesta ar fi atat de puternic, incat ar provoca dezintegrarea voastra...

Cum, in cea mai Sfanta noapte a crestinatatii, in noaptea Invierii Creatorului si Mantuitorului nostru, mergeti la biserica si fumati, beti, radeti, sau spargeti seminte sprijiniti de zidul acestui Sfant Locas?

Frica de Dumnezeu nu mai aveti, dar macar respect pentru parintii, bunicii vostri. Respect pentru stramosi, pentru intreaga tara.

Nu va convine starea politica si economica actuala din Romania, dar in loc de rugaciune, voi blasfemiati...

Invierea Domnului Iisus Hristos este prilejul nostru, al crestinilor, al oamenilor, de a ne inalta duhovniceste si de a simti minunea Tainei.

“Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Iata dar, Ingerii lauda Invierea in cer, iar noi, oamenii, in loc sa o laudam pe pamantul daruit noua, ne ocupam in continuare de obiceiurile si patimile lumesti cele pierzatoare , in loc sa asteptam in liniste, cu smerenie si zdrobire sufleteasca aceasta Sfanta Slujba...

Multi merg pentru a lua lumina si, in loc sa ramana la Sfanta Liturghie, pentru a se ruga, pleaca la cimitir sa aprinda celor raposati lumanari.

Oare, ce este mai de folos unui om paralizat cu rani deschise pe corp? Sa ii ducem crema vindecatoare asezandu-o langa el, sau curatarea ranilor, administrandu-i apoi pe acelea medicamentul?

Ce este oare de folos unui adormit? O lumanare aprinsa, sau o rugaciune curata facuta pentru mantuirea lui?

Plecarea crestinilor de la slujba Invierii catre cimitire pentru a aprinde lumanari celor raposati, nu este de absolut de nici un folos nimanui. Nu ii ajuta cu absolut nimic in acel moment, ci din contra, mai rau ii chinuie. Cel mai important pentru acestia este participarea noastra la Sfanta Slujba. Rugaciunea noastra ii ajuta, infinit mai mult decat acele lumanari aprinse... Pentru ce ii aprinzi lumina in camera, daca el este orb si nu vede absolut nimic in jurul sau? Nu este oare mai de folos indrumarea verbala?

Altii dintre noi, se imping, se imbulzesc, adresandu-si cuvinte urate, pentru ca, vezi draga doar lumina de la preot e buna. Total fals si iarasi nefolositor duhovniceste! In Sfantul Altar, preotul aprinde lumanarea lui intai, apoi da lumina si celorlalti "ucenici" ce il insotesc. In loc sa simtim duhovniceste Invierea, ne legam de diverse lucruri si traznai lumesti, ce ne arunca spre pierzare.

“Curată Fecioară, bucură-te! Si iarasi zic, bucură-te! Ca Fiul tău a înviat a treia zi din groapă.” Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime Ca Slava Domnului peste tine a răsărit! Saltă acum si te bucură Sioane, Iară tu, curată Născătoare de Dumnezeu Veseleste-te întru Invierea Celui născut al tău.”

Constientizand toate cele de mai sus, sa ne rugam cu toti intr-un glas:

Ne invredniceste Doamne astfel si pe noi sa laudam, impreuna cu Sfanta Nascatoare de Dumnezeu cu toti Sfintii, Ingerii Tai si natura cea zidita de Tine, Invierea Ta cea minunata! Amin.

Induhovnicirea noastra

Induhovnicirea depinde de noi, de credinta noastra, de staruinta in rugaciune, de rabdare in incercari si necazuri si mai ales de iubire.

Consider destul de simplu acest "principiu" al iubirii. Suntem datori sa Il iubim pe Dumnezeu deoarece, prin nemasurata Sa mila, ne-a invrednicit nasterea, dandu-ne viata, suflet. Asa cum parintii biologici ne dau nastere, Dumnezeu ne-a dat nastere atat biologic cat si sufleteste. El este Creatorul suprem, Creatorul a toate cele ce exista, al "tuturor celor vazute si nevazute".

Creatia Sa a avut loc din dragoste. Mintea noastra omeneasca nu poate pricepe niciodata aceasta iubire nemarginita ce o are Dumnezeu asupra creatiei sale. Iar daca asupra naturii procesul de creare a avut loc prin puterea cuvantului Divin ("Sa fie lumina!", de exemplu), facerea omului a fost cu totul si cu totul deosebita implicand crearea dupa chipul si asemanarea Dumnezeirii: "Si a zis Dumnezeu: “Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul!”. Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut;..." (Facere, 1, 26-27)
Asadar Dumnezeu, Sfanta Treime (Tatal, Fiul si Sfantul Duh), a spus "Sa facem.", ceea ce inseamna ca omul a fost creat de "mana" lui Dumnezeu iar nu prin puterea cuvantului cum s-a intamplat cu celelalte vietati, cu natura Iata deci ce deosebire minunata si cata iubire: "Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie." (Facere, 2,7).

Noi, cunoscand ca tot ce exista a fost facut din Iubire, de Dumnezeu, suntem datori sa respectam, sa iubim si sa protejam intreaga creatie.

Iubind pe aceasta, iubim pe Dumnezeu.
Iubind pe Dumnezeu, iubim intreaga creatie, ne iubim unii pe altii ca frati si surori, cunoscand cu totii acelasi Creator, acelasi Parinte, Tata din ceruri.

Cu totii ne iubim parintii, dar oare cum nu am putea iubi pe Cel ce a permis venirea noastra in aceasta lume?

La Sfanta Liturghie cantam cu totii intr-un glas: "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o Fiinta si nedespartita!". Stiti oare ca in acelasi timp si natura Il slaveste impreuna cu noi pe Dumnezeu?!

In Epistola catre Corintenti, Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre iubire, despre dragoste...

CAPITOLUL 13
Dragostea si bunurile ei.
1. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
2. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.
7. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
8. Dragostea nu cade niciodata. Cat despre proorocii - se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi;
9. Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim.
10. Dar cand va veni ceea ce e desavarsit, atunci ceea ce este in parte se va desfiinta.
11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.
12. Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.
13. Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Sa luam cu totii aminte la cele spuse de Sfantul Apostol si cu dragoste sa trecem peste toate necazurile, neplacerile sau tristetile provocate de fratii nostri, pentru ca avand iubire putem ierta, iar prin aceasta iertate ne vor fi si noua iertate pacatele de Tatal cel din ceruri: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri".
Iar in fratele ce ne "supara" sa vedem pe diavolul ce il impinge spre cele rele, iar lui, rob fiind al celui rau, sa ii aratam dragostea noastra, ca prin aceasta, inima sa i se incalzeasca spre a birui gheata si negura asezata de cel pizmas.

Iubind pe Dumnezeu, iubind creatia, iubind pe fratii nostri, pe cei ce ne vatama si ne prigonesc, va face ca Acesta sa se coboare in inimile noastre, risipind rautatea si pe cel viclean asemeni luminii ce risipeste in fiecare dimineata intunericul. Iar odata ce Dumnezeu este prezent in inimile noastre, vrajmasul nu se va mai putea apropia de noi pentru a ne ispiti, asa cum nici intuneric nu poate fi afara in timp ce este lumina, cum un mut nu poate vorbi, cum un orb nu poate privi sau cum un surd nu poate auzi.

Asa cum "Daruind vei dobandi!" putem spune ca "Iertand vei fi iertat!", "Rugandu-te vei fi auzit!", "Cercetand vei cunoaste!", "Batand ti se va deschide!", "Iubind pe aproapele tau vei cunoaste iubirea lui Dumnezeu!".

Astfel, cu smerenie, cu credinta, cu inima curata si cu dragoste sa spunem intr-un glas:
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!"